Cand am devenit mama viata noastra de familie s-a schimbat. Va suna cunoscut, nu-i asa? Ei
bine, mie mai mult decat familiar, pentru ca odata cu "in trei" am
devenit adulti constienti de minunata noastra natura, de minunea unui
copil si mai ales de imensa dragoste pe care o simti pentru propriul
pui. Apoi, la vremea potrivita, am ajuns sa vedem cum el evolueaza fara
prea multa implicare din partea celor din jur...
Am
constientizat odata cu alaptarea exclusiva si la cerere sau cu purtatul
bebelusului si cu autodiversificarea cat de multe pareri sunt in jurul
nostru despre cum „e bine sa” sa iti cresti puiul. Chiar suntem asaltati
zi de zi de pareri binevoitoare unele mai interesante decat altele si
mai ales de la cei dragi.
In zumzetul produs de cei din jur adesea noi parintii uitam sa ne ascultam vocea interioara si mesajele celui mic. Scopul blogului "Diversificare naturala" este sa adune intr-un singur loc informatii documentate si sper utile voua pentru un viitor sanatos al intregii familii.
Diversificarea naturala a presupus sa renuntam noi, tata si mama, la
obiceiuri nesanatoase, copilul fiind la masa cu noi cand mancam de la
sase luni, a mancat cu mana lui dupa metoda baby led weaning, iar toti
trei impreuna sa avem un respect pentru masa, impreuna sa descoperim
gustul mancarii fara aditivi si fara extra sare sau prajeli de orice fel
si sa incercam sa avem o viata cat mai sanatoasa.
Sanatatea
copilului incepe cu alaptarea exclusiva si la cerere pana la sase luni
si continua cu mentinerea alaptarii si urmarea unei diversificari cat
mai naturale a copilasului incepand cu varsta de sase luni. Dupa cum
recomanda Organizatia Mondiala a Sanatatii sustin continuarea alaptarii
pana la doi ani in beneficiul copilului, sau mai mult cat timp mama si
copilul simt ca le este benefic. Sper sa schimbam dominatia laptelui
praf si noi ca mame sa fim tot mai dispuse sa alegem alaptarea la cerere
si sa o continuam si dupa sase luni.
Cred ca este nevoie de un manifest pentru hrana sanatoasa a copiilor nostri. Tot mai multi dintre copii "invata" sa manance de la cateva luni animati de zumzetul jucariilor, cand nu pot sta sprijiniti, cand organele interne nu sunt inca pregatite pentru hrana solida, fortati cu lingurita sau vrajiti de calupurile de desene animate pentru ca „doar asa se poate”/"altfel nu mananca".
Oare
nu suntem capabili sa le oferim copiilor sansa sa creasca natural, iar
hrana lor sa nu mai fie mita sau pedeapsa dupa modelul pe care noi
insine l-am primit: "mananci pentru asa zic eu adultul"? Imi doresc sa
aflu ca tot mai putini copii cresc obezi, cu diabet infantil sau alte
afectiuni pentru ca din frageda pruncie au perceput mancarea drept o
conditie a afectiunii parintilor. Poate
scriu patimas si sper ca nu v-am pierdut pe parcurs. Revin la ideea mea
si completez: sunt convinsa ca multe din aceste obiceiuri de
alimentatie nu sunt "voit" alegerea parintelui.
Sa fii parinte nu cred ca este un lucru simplu. Uneori nu stim cum sa procedam, nu avem alte solutii, nu stim ca mergem pe un drum gresit. Cand in maternitate ii este oferit copilul lapte praf din diverse motive si el renunta sa suga la san sau cand acasa pediatrul spune"laptele matern nu e bun, nu-l satura de asta plange mereu" si tu ca mama crezi 100% parerea lui pentru ca nici nu concepi ca un doctor te poate indemna sa renunti la alaptare lucrurile nu sunt doar albe sau negre, doar bune sau rele, doar corecte sau gresite...
Sunt asa multe momentele in care nu stim daca pasim corect pentru noi insine+familie+viitor copil si sper ca tot ce am scris aici sa nu spuna in niciun fel "daca nu urmati ideile mele nu sunteti parinti iubitori sau buni pentru copilul vostru".
Cititi pe larg articolele din Diversificarea naturala, consultati sursa lor, aveti o inima si minte deschisa la nou, iar apoi cu dragoste pentru copil puteti sa va ganditi ce functioneaza mai bine in familia si viata voastra.
Speranta mea?O lume in care parintii nu uita sa asculte de copii,pentru ca asa cum am descoperit si eu, sunt atat de multe momentele in care putem invata de la copiii nostri.
Cred
in scanteia divina prezenta in fiecare din noi si in minunea unei
familii sanatoase si iubitoare, in care copilul se dezvolta fericit si
liber. Va doresc sa aveti ocazia sa va creati cat mai des momente in
care la masa sa se reuneasca intreaga familie, intr-o atmosfera de
bucurie, relaxare si intelegere, cu hrana sanatoasa pe masa.Niciodata nu
este prea devreme sa incepem acest drum.
Va imbratise cu drag si va multumesc ca sunteti alaturi de mine si de familia mea in "Diversificarea naturala"!
Articol publicat pe blog in urma cu doi ani sub numele "Copiii pot manca fericiti fara zumzetul jucariilor" .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu