Ce am invatat despre somn, lacrimi, diversificare si iubire in aproape sase ani de copilarie

"Mami, asa faceam eu când eram mic? Asta am spus eu, mami?"
Se uita la mine cu ochii mari si se cuibareste in brate ascultand cum ii citesc din "Albumul bebelusului", iar eu citesc toate bucuriile si nu pot sa nu ma gandesc la clipele cand simteam o oboseala mare si totusi scriam, ii scriam "Scrisori pentru baietelul meu".

Fiul meu va implini in curand sase ani si inca sunt totul. Am langa mine o minune si sunt extraordinar de binecuvantata, stiu si ma bucur enorm pentru asta. 

Adesea cand privesc in urma rad pentru ca inca nu am ajuns la 18 ani cum radea sotul meu si totusi...a crescut. Prea repede. Minunea mica devine mare. 

A venit clipa sa plece singur la prieteni si sa par ca nu mai exist pentru ore si ore. A venit de ceva timp.

A venit noaptea mea cu somn pe-ndelete in camera lui pe care o adora si nu vrea langa noi. De ceva timp adoarme langa povesti sau singur. Fara niciun alt efort decat acela de a-i fi acceptat clipele de "lipiceala" si "frica de a fi singur" fara mami langa el. Noptile cand se trezea des au trecut, oare au fost ele vreodata? 

Au fost multe, multe, multe. Nopti de crestere cand laptele mamei era esential si bebe stia asta, nopti cu multe cantece pentru linistire, nopti de dinti, de masele, de dureri de crestere, de cosmari. 
Ei acestea mai sunt. Cosmarurile si nu dorinta de lapte ii dau batai de cap si vocea mea il linisteste inca. Cata putere am si cata bucurie sa o pot folosi spre pacea fiului meu. 

Mesele cu farfurie si lingura:) dureaza in continuare atat cat isi doreste el, mai mult sa mai putin. Le respecta, le asteapta cuu drag si ii sunt placute. E masa in familie despre care povestesc adesea - ritualul amintirilor placute. Punem acum masa impreuna, stam impreuna sa gatim, alegem meniul impreuna si respect ideile si sugestiile copilului meu. 

Isi pune singur masa si isi strange singur vasul, uneori. ;-) Iti zambesc pentru ca primele lui mese insemnau multa multa mancare pe jos, bucatele. Paste de orez in urechi si printre haine, mergeam direct la casa sa faca baie. Acel copil pentru care am inteles minunea hranei cu manuta si niciodata nu am intervenit sa nu faca mizerie, a deprins ideea de a fi curat si este extraodinar de atent sa nu se faca mizerie, sa se spele pe maini dupa masa inainte de a merge la jucariile sale LEGO.

S-au incheiat clipele cand eram impreuna la baie. Stii, acele momente de lipsa de intimitate. Gata cu ele, el alege singur, fara presiune sa fie la baie, iar eu fac linistita cada cu aromoterapie sau dusul luxuriant visat. De ceva timp, nu imi amintesc cand a inceput sa se distanteze dar probabil foarte natural incat sa nu imi mai "fur" acest timp.  

Am inteles acum dupa imediat 6 ani de copilarie, cum lacrimile vindeca mai usor decat cuvintele. Sunt mai usor de eliberat decat cuvintele si uneori au puterea de a da uitarii tristetea, spre deosebire de cuvinte. Cand ai vorbit, sunele raman pictate pe peretii de sticla ai sufletului de copil si de parinte. 

Stiu acum sa ii observ reactiile si stiu cand vrea sa isi vorbeasca plansul de alta data.Clipele cand nu stiam de unde vin supararile sunt acum date uitarii, el imi vorbeste si imi spune ce simte si ce il sperie. Are insa intrebari grele pentru mine si uneori raspunsurile nu il multumesc.  Nici pe mine nu ma multumesc dilemele lui morale. 

Ieri a inventat din nou o poveste. A citit. A calculat cu mii si si-a luat o carte cu animale in liniste sa citeasca. A stat cuibarit langa mine si fiecare coloram avandu-ne unul pe altul suport pe canapea. Stiam ca va veni o vreme, mai repede de 4-5 ani cand ma va lasa doar sa-l privesc cand va scrie el in caiete si jurnale.  

Ma gandesc inca si acum la el ca la o minune si inca nu cred ca vreodata il voi putea privi altfel. Pentru mine modul in care fiul meu  a venit in viata mea este o mica minune pentru ca dragostea la care am tanjit, in sensul acceptarii totale a fiintei mele si a ceea ce sunt exista in ochii fiului meu. Stiu ca e inca micut, dar pentru mine amintirea ei va fi in continuare o binecuvantare si sper, cat sper ca in umbra anilor ce vin sa nu se piarda din mine bucuria si certitudinea acestui sentiment. 


Fiul meu m-a invatat sa ma iert. Sa stiu ca nu am nevoie de cat de mine insami pentru asta.

M-a invatat sa incerc noul si sa cad eroic chiar daca nu credeam, sa reusesc chiar daca nu-mi dadeam o sansa. 

Fiul meu mi-a dat senzatia ca exista o iubire intre oameni pentru care merita oricand sa dai cea de a doua sansa.

Am regrete si eu, am multe lucruri in traista sufletului. 
Privind in urma la acesti sase ani, cat as vrea uneori sa fi fost mai atenta la el, la ce ma invata, decat la frica mea de boli, la tristetea sau oboseala mea, la ce ar insemna "reusita mea ca mama". 

Tot el m-a invatat sa ma iert si stiu, chiar stiu ca atat am putut eu atunci sa fac, din diverse motive.  

Asta va doresc si voua, sa stiti ca in curand, va creste, vor creste. Atat de repede mirosul de bebesulus si cuvintele stalcite dispar, le retinem noi si ei cresc si cuvintele lor dispar. 

"Dei, tu crezi in magie?", l-am intrebat cand aveam aproape 5 anisori, iar el mi-a raspuns "Mami eu cred in orice".  

Vedeti, langa copiii nostri suntem cu totii in "Tinutul "Copilariei".

Eu, tu, noi parintii, ii suntem gardieni si vrajitori si cavaleri si zane si fluturi si buburuze deopotriva. 

E important sa stim acum cand ei abia deschid ochii spre lume spre ce ne straduim sa ii ghidam, acum cand ii crestem pe copiii nostri nu la 10 sau 14 ani. 
Vine clipa cand poarta copilariei se deschide. Apoi se inchide.
Pe vecie...ar spune fiul meu.
 
Copiii nostri pleaca si duc cu ei lumina amintirilor si dragostea pusa in ele. 
Beculetele de lumina pe care le-au adus cu ei in lume pleaca impreuna cu acestia intr-o lume unde noi ne pierdem puterea pentru ca magia isi pierde la randul ei puterea de a fi crezuta.

Ma intreb, oare i-am pastrat fiului meu lumina prin acceptare, prin clipe de bucurie, prin incredere in el asa cum avea nevoie?

Conteaza la final cat am iubit, cat am iertat, cat am daruit. Cata rabdare am avut pentru ca uite, incet eu sunt exemplul viu :-) ca nu e nevoie de o vescinie, din contra.

Stiu sigur ca am primit pana acum incredibil de mult. Nimic nu ma putea pregati pentru bucuria de a-i fi mama acestui copil. 

Tu esti cu siguranta parintele potrivit pentru copilul tau. Pretuieste clipele astea de acum.