Povestea autodiversificarii lui Teo. Copilaria este inima tuturor varstelor

Acesta este cel de al doilea material scris de o alta persoana decat autoarea blogului. Am ales sa il public dintr-un mare drag pentru familia curajoasa in care a venit Teo, oameni frumosi, uniti si dornici sa creasca in armonie un omulet puternic. Articolul vine spre voi din dorinta de a sprijini,cu experienta proprie,cat mai multi parinti dornici sa inteleaga beneficiile metodei baby led weaning - autodiversificare.  

Povestea noastră este una scurtă, simplă, cu nimic specială, dar cu un final frumos, cum sunt de altfel toate poveștile în care personajul principal este un Făt Frumos cu stea în frunte.Noi nu avem steluță în frunte, e drept, însă avem cu siguranță una norocoasă pe undeva, care strălucește special pentru el și care îi poartă noroc.

Autoarea articolului: Gabriela Boboc, mămica lui Teodor 

Până în urmă cu câteva luni, cuvântul diversificare mă ducea cu gândul la un copil mereu flămând, care nu vrea să mănânce nimic, la zeci de pireuri realizate ca la carte, dar pe care le puteai prepara doar dacă erai posesoarea unui cântar de bucătărie ce măsoară la nanogram și a cel puțin cinci cărți frumos colorate, cu titluri prietenoase și teme de tipul “alimentația și 10 boli de nutriție ale bebelușului”, “legăturile ascunse dintre alimentație și bolile copilăriei (de la anxietate la nu știu ce fel de alergie rară)” sau “etapele diversificării în 60 de pași”.

Sună cunoscut?

Nu mă puteam împăca deloc nici cu ideea că diversificarea va presupune să înlocuiesc treptat cu pireuri și sucuri toate mesele de alăptat din timpul zilei. Nu vedeam nimic natural în asta și eram dezamagită că nu o să îl mai pot alăpta la cerere pe Teodor, băiețelul meu. Dar știam și că nu mai putea să pape doar lapte pentru mult timp, așa că m-am înarmat cu răbdare și am început să mă documentez cât mai mult despre alimentația bebelușilor.

Am petrecut nopți întregi citind sute de articole, bloguri, cercetări medicale, toate cu privire la diversificare și la cât este de important ca ea să se aplice corect. Eram îngrozită și sufocată de multitudinea de informații la care aveam acces. Cu fiecare tabel, grafic sau informație nouă, eram tot mai convinsă că nu știu nimic despre diversificare, ca habar nu am cu ce se mănâncă și ca nu voi fi niciodată în stare să fac asta corect, era prea mult pentru mine.

Fără prea mare tragere de inimă, am început să îmi notez toate tipurile de greșeli la care trebuia să fiu atentă și pe care pentru nimic în lume nu trebuia să le fac, pentru a evita o serie de dezechilibre nutriționale. Îmi amintesc foarte bine și acum o idee, menționată în mai multe surse, care m-a marcat în perioada aceea: „obiceiurile alimentare ale bebelușului influentează determinant comportamentul lui ca adolescent și, mai târziu, ca adult.” Aveam obligația să respect și să impun o igienă alimentară care să nu îl pună în pericol pe copilul meu, care avea să ajungă să aibă probleme grave cu greutatea, să se procopsească cu alergii alimentare, diabet, hipertensiune, risc cardiac și alte afecțiuni, dacă nu respectam principiile de bază ale diversificării. Bineînțeles, cunoșteam deja și câteva tehnici și metode pentru corectareacelor mai grave dintre greșelile pe care le-aș fi putut face, doar mă pregăteam serios de luptă. Îmi amintesc tonul foarte grav cu care îi aduceam la cunoștință soțului meu că o să urmeze o perioadă foarte grea pentru noi, că avem nevoie de răbdare, de timp și mai ales de resurse financiare considerabile, pentru a putea cumpăra toate ustensilele necesare pentru prepararea hranei (blender, steamer, termometru și cântar de bucătărie, recipiente pentru păstrarea hranei în frigider, recipiente pentru păstrarea hranei în congelator, biberoane speciale pentru pireuri și sucuri, tacâmuri din silicon, storcător de fructe și multe altele).

Cam cu două luni înainte de marele eveniment, de prima masă de om mare a lui Teodor, în timpul unei discuții cu mai multe prietene mămici, am fost întrebată de către una dintre ele dacă voi opta pentru diversificare sau pentru autodiversificare. Știu doar că m-au lăsat picioarele. Am răspuns fără să respir: diversificare, și am schimbat subiectul. Doamne, ce o mai fi și aia autodiversificare? La ce bun atâta studiu dacă eu nu știu că diversificarea se poate face în mai multe feluri? Până acasă, am scos trei cuvinte, tot drumul. Îmi repetam în gând doar „autodiversificare, autodiversificare”, suna interesant, dar habar nu aveam ce înseamnă, nu mă ducea cu gândul la nimic.

Îmi amintesc că am citit fără răsuflare toate articolele despre autodiversificare pe care le-am găsit pe prima pagină de google și eram deja fericită, încrezătoare și hotărâtă. Autodiversificarea sau diversificarea naturală, cum i se mai spune, era pentru noi, fără doar și poate. Aveam cea mai importantă resursă: un bebe curios și pofticios, care stătuse alături de noi la absolut toate mesele din familie și care mai căpătase, „din greșeală”, în mânuță, câte o bucățică de pepene roșu, o piersică, o prună sau un măr. Să nu mai zic de morcovi sau păstârnac, că doar era ajutorul nostru de bucătar.

Dintr-o dată nu mai eram îngrijorată că greșelile noastre ar putea să îl afecteze.Acum, faptul că supsese direct din fruct și că îi plăcea atât de mult încât se supăra dacă i-l luam nu îl mai punea în pericolul de a accepta mai greu sa mănânce pasat, cu lingurița, pentru că nici nu se mai punea problema să fie hrănit astfel.Nu mai era cazul, aveam deja un bebe care ne trăgea mâncarea din mână și care văzuse ce pot să facă mama și tatăl lui, cu dinții lor uriași, cum mestecă zgomotos tot ce prind și apoi fac să dispară ca prin magie tot ce bagă în gură. Eram bucuroasă și sigură că Teo nu rămăsese doar cu impresia că are niște părinți zăpăciți, care cioflăie în tandem și care se strâmbă la el cu mâncarea în gură, ci că înțelesese el un pic și dincolo de asta. Ce bucurie să descopăr ca autodiversificarea era perfectă pentru noi! Simțeam în sinea mea ca deja făcusem primii pași și că nu mai trebuia decât să am puțină răbdare până împlinim șase luni corectate. În scurt timp primisem și acordul susținătoarei cu numărul unu a lui Teo, medicul nostru pediatru, care îi acordase de fiecare dată încredere, iar nouă un suport real și de calitate.

Pentru noi, șase luni corectate însemnau opt luni și jumătate reale, Teodor fiind născut la 30 de săptămâni. Mie mi se părea că mai este enorm de mult până atunci și că nu este corect ca el sa înceapă să mănânce atât de târziu. Mă simțeam vinovată și aveam impresia că pierde timp prețios în care ar fi putut să își dezvolte multe abilități.Pornind de la aceastăîndoială, am  început să caut informații punctuale, să îmi iau notițe, să mă înscriu într-un grup de suport on-line. Așa am aflat că autodiversificarea presupune tocmai respectarea ritmului de dezvoltare al fiecărui bebeluș și că, spre deosebire de diversificarea clasică, îi oferă acestuia libertatea de a începe să mănânce alimente solide doar atunci când dă semne că e pregătit, mai repede sau mai târziu (la 6, 9, 12 luni sau chiar mai mult de atât), în funcție de nevoile individuale; că i se oferăposibilitatea de a se juca cu mâncarea;că îlînvață să se hrănească singur; că bebelușul nu va mânca mai mult decât are nevoie;că va descoperi gusturi și texturi noi și că va ajunge să iubească mâncarea. Am aflat și că, pentru început, hrana solidă nu i se oferă copilului pentru a-i potoli foamea, ci pentru a-l învăța să mestece, să înghită, să recunoască gustul diferitelor alimente, laptele fiind în continuare hrana de bază.

Încrezători, am așteptat cu sufletul la gură să vină momentul primei noastre mese solide. Am căutat cu grijă cei mai frumoși morcovi, un păstârnac, câteva buchețele de brocoli, o rădăcină de pătrunjel și un dovlecel. Le-am fiert și i le-am pus în față. Ne-am așezat pe scaune în jurul lui și am așteptat să vedem cum va reacționa Teo al nostru la prima masă pregătită special pentru el. Tatăl lui spunea că mai avem timp să dăm înapoi, că nu putem să facem asta, că o să se înece, că trebuie să ne oprim, că toți copiii mănâncă pasat, el de ce ar mânca  singur. Eu, pe lângă ei, doar emoționată și puțin îngrijorată că nu știu ce să fac în caz de prim ajutor, dacă va leșina soțul meu. Teo și-a ales tacticos câte o bucățică, pe care a dus-o la gură și din care a rupt cu gingiile câte puțin. Exersa mișcările unui mestecat, însă foarte naiv. Simțea și el că ce se întâmpla acum era puțin diferit față de jocurile noastre zilnice de-a papa. Nu s-a înecat, dar a avut câteva gag-uri frumoase și unul sau două mai puternice, dar a trecut peste momentele acestea chiar zâmbitor. Nu s-a speriat deloc, s-a comportat exemplar atunci și la fel se comportă și în prezent, chiar daca eu mai tresar uneori.

Acum îi place foarte mult să se joace cu mâncarea, să îi vorbească, să o certe, să o împrăștie peste tot, să frece frigiderul cu ea, să i-o pună pisicii în cap. Îi place orice fel de legumă fiartă la abur sau coaptă (cel mai mult îi place dovleacul plăcintar, care este minunat și foarte sănătos) și orice fruct crud. 

Bucurie mare la autodiversificare

Am încercat până acum fructe la cuptor, însă pentru că nu am știut niciodată cât de mult să le las s-au copt foarte tare și a trebuit să i le dau cu lingurița. A fost imposibil să le mănânce așa. A preferat să ia cu pumnul și să se mozolească pe ochi în încercarea de a băga ceva în guriță. Recunosc, autodiversificarea presupune și ca întreaga bucătărie să fie un teren de joacă, fără niciun fel de exagerare.Spre exemplu, la noi, de obicei, fiecare masă se împarte în două, jumătate în burtica lui Teo, iar cealaltă jumătate pe haine, în păr, pe gresie, pe faianță, pe pisică, care vrând-nevrând s-a cam autodiversificat și ea, și, bineînțeles, pe noi, care îl privim bucuroși și mândri că niște mânuțe atât de mici pot face niște lucruri atât de mari:). 

Atingerea este fundamentala pentru dezvoltarea unui copil

La sfârșitul fiecărei zile, chiuveta este plină de oale și olișoare, farfurii și jucării, aragazul și cuptorul sunt de nerecunoscut, mașina de spălat este plinăcu hainuțe mici, cu meniul zilei pe ele, iar gresia are o culoare incertă.  Autodiversificarea este o muncă de echipă, suntem o familie. Nu știu ce ne-am face, nici eu, nici Teo, dacă nu am găsi în fiecare dimineață bucătăria curată, hăinuțele la uscat și toate celelalte la locul lor, pregătite de seara, cu răbdare, de „ta-ta”, pentru o nouă zi...

Acum, ca plan de viitor, îmi doresc să învăț să fac o pâinică sănătoasă pe care să o poată mânca și Teo și cu care sa întingă singur în sosuri, pireuri, iaurturi sau alte preparate lichide pe care ne chinuim să le mâncăm cu lingurița. M-aș bucura și dacă aș reuși să gătesc aceeași mâncare pentru toți trei, să nu mai gătesc separat.

Povestea noastră este una scurtă, simplă, cu nimic specială,dar cu un final frumos, cum sunt de altfel toate poveștile în care personajul principal este un Făt Frumos cu stea în frunte. Noi nu avem steluță în frunte, e drept, însă avem cu siguranță una norocoasă pe undeva, care strălucește special pentru el și care îi poartă noroc. Teo s-a născut un pic mai devreme, perfect sănătos, iar cu trecerea timpului a devenit un piticot vesel, vorbăreț și tare pofticios. Am avut noroc și în aproape două luni de diversificare nu ne-am ales cu nicio problemă de digestie sau alergie. 

Nouă ne-a prins tare bine autodiversificarea, diversificarea naturală, iar faptul că vom merge înainte pe acest drum este dovada clară că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Nici nu am avea cum altfel!

Este minunat să vezi un omuleț cum se bucură când are farfuria plină cu bunătăți, așteptând curios să descopere noi culori, texturi și gusturi. Ce mai, îți face o poftă de mâncare de îți vine să îl mănânci!:)

Tratamentul cu mere la copii si adulti

Va propun sa cititi cate minunatii poate face un mar pentru noi cei mari si pentru copiii nostri. Si daca ati ajuns pe acest blog cautand informatiile necesare autodiversificarii va invit sa cititi mai multe aici. 

Merele superalimente de toamna

Cu ce sa incepeti diversificarea copilasului in prag de toamna sau primavara cand fructele de sezon lipsesc?
Daca alegeti sa incepeti primele mese ale bebelusului cu un fruct trebuie sa stiti ca marul este cel mai usor tolerabil de organismul uman. 

Vechimea fructului in consumul crud il face sa fie extrem de bine tolerat de corpul nostru, iar in plus trebuie sa stiti ca are atat efect anti diaree, cat si anti constipatie (veti citi mai jos in ce formula).
In plus, marul este un produs local si accesibil in acest sezon rece, in final dar nu lipsit de importanta este extrem de bogat in vitamine necesare cresterii si dezvoltarii sistemului nervos, ochilor, pielii. 
Pentru aroma sa placuta si varietatea de gusturi.

Despre continutul in vitamine

Mărul ca fruct conţine, în funcţie de soi sau varietate, 83-93% apa. S-au identificat până în prezent zaharuri reducătoare (7-16%), celuloză (în coajă), zaharoză, pentozane (poliglucide), lignine, acizi organici liberi şi combinaţi, pectine, materii grase, protide, taninuri, săruri de Ca, Na, Fe, K, P şi — în cantităţi mai mici — Si, Al, Mg, Mn, S, Co etc.
Merele conţin pe lângă vitami-nele A, B, C şi vitamina PP în partea externă a fructului. De remarcat este faptul că în coaja fructului se află de două ori mai mult acid pantotenic şi de două ori mai multă vitamină C decât în pulpă.
Despre aceste vitamine am scris pe larg in articolul "Alimentele bogate in vitamine B, inspiratia naturii in prag de toamna".

Terapia cu mere

Datorită acidităţii moderate, merele ajută digestia, provocând prin act reflex o importantă creştere a secreţiei salivare şi gastrice.
Merele consumate cu coajă sunt uşor laxative şi absorbante ale toxinelor şi microorganismelor la nivelul intestinului, care sunt înglobate în celuloza şi pectinele pe care le conţin, care nu sunt iritante şi care se elimină. 

Tratamentul natural al diareei la copii, merele un super aliat
La copii, merele rase curăţate de coajă — alături de morcovi — reprezintă un tratament eficace în diareile acute şi cronice, spune acad. prof. dr. Ovidiu Bojor.  El propune doua retete simple de tratament natural:
- Mere rase, contra diareilor la copii 1/2 kg-1 kg pe zi in functie de greutate si varsta, la cele 5 mese.
- Decoct dintr-un măr tăiat în bucăţele în 1/2 1 apă, fiert la foc încet până se reduce la jumătate; se îndulceşte şi se bea seara înainte de culcare.
 
Tratarea constipatiei la copii cu merePotrivit lucrarilor acad. prof. dr. Ovidiu Bojor pentru copii este de mare ajutor acest sirop laxativ:
Se pun impreuna suc de mere şi zahăr în parţi egale; se fierbe la foc încet până la consistenţă siropoasă, luându-se câte 2 linguri înainte de fiecare masă. Indicat copiilor peste un an prin prisma faptului ca reteta contine zahar.


Tratamentul natural al tusei la copii  (cu mere)
Este cunoscută în medicina populară utilizarea merelor pentru efectele lor asupra afecţiunilor pectorale, favorizând eiiminarea secreţiilor bronşice.Sirop pectoral pentru copii:

Intr-un va se pun in parti egale suc de mere şi zahăr. Amestecul se fierbe la foc încet până la consistenţă siropoasă, luându-se câte 2 linguri înainte de fiecare masă. Indicat copiilor peste un an prin prisma faptului ca reteta contine zahar.  

Marul - aliment anti stres si calmant
Asupra sistemului nervos au o acţiune calmantă, considerându-se că un măr mâncat seara, la cutcare, uşurează somnul.
Alte beneficii ale merelor:
Acţiunea diuretică a merelor este evidentă, dar mai importantă este eliminarea masivă pe aceasta cale a acidului uric, ceea ce le face utile nu numai în afecţiunile renal. 
Totodata pentru noi, adultii, ele ajuta preventiv şi curativ  in hipertensiunea arterială, ceea ce, combinat cu proprietatea pe care o au de a micşora concentraţia colesterolului în sânge, justifică recomandarea lor în ateroscleroză. 
Am putea fi vesnici frumosi si tineri mancand cateva mere pe zi? 
Cercetatorii spun ca da deoarece merele nu doar ca intră în dieta pentru combaterea obezităţii dar mai sunt considerate utile în multe dintre neplăcerile pe care le aduce cu sine vârsta înaintată.
Tratamentul durerilor de urechi Medicina populară recomandă aplicaţii calde de fructe fierte, în dureri de urechi.

Cum preparam decoctul de mere?
Decoctul se prepara din mere uscate şi bine mărunţite, o lingură la o cană, luându-se 3-5 căni pe zi îndulcite.