Idei de cadouri cu suflet si bucurie special pentru mama cu ocazia acestui Craciun

Exista egoism, altruism si apoi exista mamele: priviti-le cu atentie, sunt oameni spectaculosi, merita descoperiti si bucurati.  Vad mamele datatoare de viata, simple sau elegante, invaluite in parfum fin sau purtand in lupta cu timpul doar aroma cremei de fata, incarcate de provocari venite de la priviri jucause, femei sensibile dornice de rasfat. 

O mama poarta simplu, prea putin ostentativ, iubirea ei curajoasa pentru toti cei dragi.

Inspiratie pentru cadourile mamei cu ocazia acestui Craciun si in final o marturisire pentru sufletul tau


Incep cu o minunata crema de maini, cu parfum intens, floral sau oriental, puternic emolienta, aici nu este cazul sa alegeti galbenele:) ci mai degraba acel produs de lux pe care mamele si-l refuza desi le ofera zilnic clipe de rasfat. 

Imi amintesc prima data cand mi-a fost sarutata mana, un gest fin si elegant pe care mi-as dori sa nu-l fi pierdut societatea si barbatii din jurul meu. 
Pana la urmatorul moment incarcat de eleganta, aleg sa ma bucur de fiecare data cand folosesc o crema de maini cu parfum de bujor, cu flori de cires sau neroli si orhidee de la L'Occitane. 
"Flori de cires" este aroma mea de suflet, imi da energie. "Neroli si orhidee" confera eleganta. "Bujorul" ma relaxeaza si il folosesc dupa o zi lunga sau de dimineata, merge la pachet cu emotia pregatirilor de gradinita, intalniri si liste lungi de to do's. 
Crema de maini ma incarca de frumos pentru ca imi lasa vie imaginatia, ia asa putin timp sa iti invaluie gandurile.  
Ies din rutina spala farfuriile, pregateste legumele pentru masa si apoi spala fiecare farfurie, sterge si o pune la locul ei. Minute daruite celorlati, minutele mele:) . In copilarie, nu intelegeam cum intr-o casa nu exista o zana buna implicata in curatenie. Zana imi stergea seara de seara urmele de joaca de pe papucei si imi lasa hainele calcate pe spatarul scaunului pentru a doua zi, pregatea ceaiul, avea prajitura duminica, culegea fructe si flori.


A doua mea propunere este un album personalizat cu fotografiile familiei de azi si de ieri.  Fiecare amintire este construit din multe clipe precum aceasta, secunde triste sau vesele. Facem un selfie sa le surprindem, apoi ne bucuram ca am reusit sa avem intr-un sfarsit imaginea dorita, chiar intr-o ipostaza multumitoare pentru o poza de familie, iar apoi vine momentul stocarii in memoria tot mai mare a telefonului. 
Mi-este un mare dor de albumele cu fotografie pe care le aveam acasa in copilarie.
Imi amintesc acum scriind de imaginea bunicului meu, contabil, foarte bine organizat. Il vad la masa de lucru cu pozele in fata, iar pe spatele fiecareia trece numele personajelor ce o populeaza si anul. Ma vad pe mine scolarita cum il privesc cu uimire si cum, neincrezatoare, incep sa ma intreb de ce este nevoie sa scrie? Totul pare vesnic. El si toti cei din amintiri.  
Vesnicia unde o purtam pana la urma, unde ne amintim de ea?  
Ar fi fain sa avem minunile acestor clipe in albume reale, nu  doar in mintea noastra?


Apoi sunt darurile carti, de fapt daruim timp si vieti pe masura cartilor citite. 
Am pregatit propunerile mele de carti menite a fi oferite de Craciun mamei. 
Incep cu romane de citit in fata semineului cand toti dorm si mama sta cu o cana de ciocolata calda alaturi si se bucura in liniste de timpul ei... clipe fericite!

Fiecare din aceste carti pe care le recomand a fi daruite in preajma Sarbatorilor sau oricand simtiti nevoia unui cadou va va spune povestea unei femei, a familiei ei, cu referire la diverse culturi, la diverse perioade din istorie. Sunt carti imbogatite cu obiceiuri, fiecare abordand religia diferit, iubirea si iertarea predomina la fiecare poveste. 
Ordinea e data de gandurile mele pentru ca niciuna din aceste titluri nu va oferi prea mult "sirop" sau drama menita a te secatui de puteri. Fiecare are doza mai mica sau mai mare din ambele de mai sus, depinde de ochiul cititorului si perceptie. In schimb le recomand pentru ca exceleaza in pasaje scrise sensibil, legate bine incat te prind, cititul este in final legat de calatorie dar si de destinatie: emotia pe care o simti la finalul cartii. Sa poti sa-i razi soarelui!

Zeita orezului - Rani Manicka 

Hotul de carti - Markus Zusak 

Si daca e adevarat - Marc Levy

Sub luna de sofran - Nicole C. Vosseler 

Fata care a atins cerul - Luca Di Fulvio 

Din seria cartilor dezvoltare personala & bine cu mine am ales doua titluri, aici este totul in functie de voi, stiti deja ce este potrivit sufletul mamei.

Darurile imperfectiunii - Brene Brown 

Ingerii ne dau speranta - Lorna Byrne

La randul meu, privesc lumea cu ochi de mama, femeie, copil, prietena, mereu om langa oameni. 
Marturisesc ca este de departe cea mai sincera si frumoasa perioada a mea cu mine pentru am rar momente cand nu reusesc sa fiu bine cu mine, bucuroasa in tot ce fac.
E un timp al meu cand am descoperit cum este sa fiu femeie, mama, jucausa, atenta, iubitoare cu mine si cu ceilalti. Puterea asta data de feminitate este asa cum ii spune si numele:). 

Au fost multe momente cand nu eram asa. Acum iti scriu tie, cand esti in fata acestor randuri si ai intrebari cu tine, adesea Craciunul ne face sa fim..ei bine nu in magia Sarbatorilor. Coplesiti e un cuvant. Greu de implit. Noi insine. Acceptati pentru ce avem acum de oferit ca oameni nu "idealul" cerut in jur.  Nu stiu de ce nu reusim sa intelegem, sa suportam, sa traim cu tot ce ne aduce sinceritatea din noi. 
Si totusi adesea doar o vorba buna de acceptare spusa in noi, o coborare a "idealurilor" proiectate pentru a ne bucura de ce avem acum sa oferim celorlati - prezenta noastra ..ajuta. 
Putem parea tari. Indiferenti emotiilor. Agresivi in relatiile cu ceilalti desi asta arata masca unei lipse de putere. Fiecare alegere are si bunele si relele ei. 

Ar fi pacat sa traim insa fara vulnerabilitatea noastra, am ucide de frica si creativitatea, si empatia... 
Stateam si ma gandeam ca in toti anii de jurnalism, in toate interviurile realizate nimeni nu mi-a spus vreodata ca si-a gasit drumul intr-o perioada cand era bine cu el insusi. Toti si-au regandit viata dupa o perioada dificila, o intrebare venita din neant, o nemultumire cercetata adanc. 
Viata asta poate fi adesea un tren cu destinatiile sale fixe, insa cand ajungi in gara s-ar putea sa nu fie exact ce iti doreai, sa nu fie deloc o bucurie. Si atunci urca in velier. Pentru ca eu simt ca viata este o barca cu panze, dimineata ne trezim si vedem in ce directie bate vantul...avem dorinta de a ajunge undeva dar ancoram in porturile alese de noi, ne adaptam barca la vant, uneori e greu, cumplit de greu sa o controlam. Alterori cadem in apa.
Dar avem mereu vesta de salvare cu noi - pe noi insine si relatiile cu oamenii minunati, cei increzatori in noi. 
Asa ca iti doresc de Sarbatori si pentru noul An sa fii bine cu tine, sa alegi relatiile in care iti doresti sa daruiesti si din care primesti bucuria de a te simti bine cu tine. 
Iarta. 
Incepe cu tine. 
Am inceput sa scriu acest articol cu niste zile in urma, i-am adaugat in franturi de timp idei si amintiri. 
Scriindu-l imi sunau in minte versurile poemului Mayei Angelou:

"Pretty women wonder where my secret lies.

I’m not cute or built to suit a fashion model’s size   

But when I start to tell them,

They think I’m telling lies.

I say,

It’s in the reach of my arms,

The span of my hips,   

The stride of my step,   

The curl of my lips.   

I’m a woman

Phenomenally.

Phenomenal woman,   

That’s me.

I walk into a room

Just as cool as you please,   

And to a man,

The fellows stand or

Fall down on their knees.   

Then they swarm around me,

A hive of honey bees.   

I say,

It’s the fire in my eyes,   

And the flash of my teeth,   

The swing in my waist,   

And the joy in my feet.   

I’m a woman

Phenomenally.

Phenomenal woman,

That’s me. [...]

Now you understand

Just why my head’s not bowed.   

I don’t shout or jump about

Or have to talk real loud.   

When you see me passing,

It ought to make you proud.

I say,

It’s in the click of my heels,   

The bend of my hair,   

the palm of my hand,   

The need for my care.   

’Cause I’m a woman

Phenomenally.

Phenomenal woman,

That’s me."  (Asculta cum Maya Angelou o spune absolut minunat aici)

Curajul este un exercitiu. 

Tratamente naturale pentru tuse si gripa la copii si adulti

Este inceput de decembrie si iarna cu toate formele ei de raceala si-a intrat de mult timp in drepturi. Acum cand scriu aceste randuri stiu cat este de dificil sa tratezi natural corect, sa tii tratamentul, sa crezi in solutie. Nu are gust placut, copiii se plictisesc, naturalul are nevoie de mai mult de actiune/dupa caz, plus multa rabdare pentru a sustine acest proces. 

Am strans ideile puse in practica cu mult succes pentru a invinge infectiile de iarna de la parinti ca mine si ca tine, unii sunt doctori, terapeuti, ingineri, educatori, consultanti in alaptare. Dincolo de studiile de lor ii uneste dorinta de a oferi un sprijin cu resurse naturale. 

Ce vei gasi in acest articol:

• Tratamente testate de comunitatea de parintii din comunitatea Diversificarii naturale
• Cum sa oferi propolisul si tinctura de propolis la copii si la adulti si de ce functioneaza
• Cum sa tratezi tusea si infectiile prin tratament cu antibiotice naturale extern
• Super ceaiuri pentru tuse bune la gust pentru copii si adulti
• Ce poti face cand un copil nu vrea propolis si alte antibiotice naturale, plus alte idei de supravietuire 

Cum trateazi natural raceala, tusea, bolile iernii in familia ta? 

Oltea T.- " Sirop din catina cu miere, sirop de brad in miere (ambele nefierte, le fac eu in casa), ceai de plante (cimbrisor, busuioc, sunatoare) cu miere si lamaie, baie cu sare (adultii din casa, la copii nu am incercat inca), apoi mai folosim un amestec de miere + polen + propolis din care luam cu totii in fiecare zi, mai am in casa tot felul de produse din miere pe care le primesc de la un prieten de familie apicultor. Febra lasata in liniste sa treaca, cu supraveghere bineinteles si cu multa hidratare. Uleiuri naturale de asemenea amestecate in creme naturale cu care ne ungem pe piept si spate sau pe talpi. Si somn!"emoticon heartemoticon heart

Cristina M. - "Miere cu tinctura de propolis si tinctura de echinaceea pentru imunitate, sirop de catina, ceapa langa cap cand dormim..toate ne ajuta sa luptam cu racelile."

Ruxandra V. - "Eu folosesc cu succes ceapa la viroze: ceapa pe frunte ajuta la scaderea febrei mai ales a copilului foarte mic, ceapa langa pat ca sa respiram mai usor, ceai de ceapa cu sirop de brad pentru calmarea tusei. 
Sau folosesc o reteta de "sirop" din ulei de masline cu miere si lamaie, deobicei pentru usturimi in gat si tuse seaca.
Si, bineinteles, catina cu miere si preventiv dar si in situatii de criza. Propolisul este iarasi un leac bun."

Andreea A. - "Ceai de patlagina, de muguri de pin si de scai vanat, cu miere multa. Sare calda intr-un stergar, pusa pe piept."

Cristina S. -  "Catina cu miere homemade, propolis, ceai de macese, multa odihna si hidratare!"

Sarea mare este cel mai accesibil remediu si din pacate adesea prea mult ignorat 

Iulia D. - "Inhalatie cu sare neiodata, ceapa si ceai de menta, ulei de eucalipt , pentru gat propolis si miere!"

Maria B. - "Pentru durere de gat: gargara cu apa cu sare.  Pentru nas infundat: inhalatie cu ceai musetel ( stand acoperit cu o patura). Pentru raceala: multe lichide calde; zeama de la 1 lamaie cu 2 lingurite miere; odihna multa; tictura de propolis; ceaiul de ceapa".

Codruta B. - " Pentru noi, fetita mea, cura cu vitamina C din surse naturale a facut minuni. Atat pentru preventie cat si pentru inbunatatirea starii. De asemenea, sare in diverse forme, de la infuzie la pusa in soseta pe piept. Mamaliga calda pe piept."

Adela M. - "Pentru răceala merge supa de pui, vit C cu zinc și ceai mușețel. 
Pentru nas înfundat - spălaturi nazale cu apa și sare.Pentru tuse - lapte fierbinte cu miere și gargara cu apa sărată."

Retete cu multa ceapa:) 

Letitia A. -" Cel mai des si util remediu pana acum a fost banala ceapa taiata in 4 la capul patului asezata - desfunda nasucuri bebelusesti si calmeaza si tusea! Sanatate dragilor!"


Daniela B. - " Picioarele în apă fiartă în care am pus 2 pumni de sare grunjoasă, ceaiuri, miere și lămâie și cat mai multă odihnă. "

Sofia A. - "Pentru noi, adultii, mierea si ceaiurile de catina la raceala au mers de minune, iar pentru baietelul meu de un an, cand a avut temperatura, cam 39, am folosit cu succes comprese cu apa calduta simpla la picioruse, manute si frunte sau apa si f putin otet....in mai putin de o ora temperatura a scazut sub 38 de grade. O singura data am dat Nurofen, cand temperatura a depasit bine 39 si nu trecea deloc cu apa si otet."

Stela C. - "Propolisul amestecat cu miere e de baza pentru noi in caz de tuse."

Marina Roxana M. - "Ridichea neagra scobita cu miere este miraculoasa pt baietii mei in caz de tuse!"

Mara P. - " Eu imi tratez racelile cu salata verde cu lamaie si mult somn. Trece in maxim 24 ore."

Andreea C. - "Ceaiuri cu miere si lamaie si cat mai mult somn "

emoticon grin

Raluca D - "La mine nu prea functioneaza nimic, adica nu imi vindeca nimic miraculos o raceala, isi urmeaza cursul. Insa imi place sa iau extract din fructe de soc, dupa cate am citit despre el simt ca fac ceva totusi sa imi ajut organismul, vitamina C si zinc, dar astea sunt mai mult medicamente decat naturiste."

A venit si randul meu:) 
Oana Rebeca, mama si Dei, minunea de cinci ani - "a fost un cantec lung in septembrie, practic am racit pe rand, amandoi, in septembrie,  trei saptamani, multa raceala in 3 forme,pleca un musafir venea altul, iar eu nu pot sa ma laud ca eram in cel mai bun timp al meu cu mine. Dimpotriva. Am avut niste momente cand am realizat ca vom fi bine insa si momente cand imi doream ceva rapid sa treaca tot. Asa ca am luat eu Nurofen raceala si gripa si fiul meu Panadol de 2 ori. Astea au fost medicamentele. Naturalele sunt mai jos:) 

Tratamentul nostru a durat o luna desi racelile au tinut 3 saptamani, ultima saptamana a fost ceea ce numesc eu completare pentru imunitate se continua si dupa ce boala nu da simptome inca 1-3 - 5 zile/dupa caz.

Sa revin la tratamentul natural al racelii, tusei, amigdalelor cu infectie si cum le vindeca tinctura de propolis.

Tinctura de propolis la copii si adulti - un super antibiotice natural 

Intern: pura sau in miere tinctura de propolis inghitita cu strictete la 6 ore. Am folosit cate  12 -15 picaturi tinctura propolis realizata de parintii mei apicultori dizolvata in 100 ml de miere (circa jumatate de cana). Astfel am ales sa ofer propolis la copii si mie adult.

Extern - in perioada tusei si a durerilor mari de gat (nu puteam vorbi, inghiti, dormi noaptea de durere) eu am folosit sub forma de masaj pe gat 2-4 picaturi ulei de arbore de ceai in ulei de migdale (aici reteta buna). 

Am mancat fructe si alimentele preferate, mai mult ca oricand am facut mere coapte cu scortisoara. 

Ceaiurile pentru tuse folosite: pentru prima data am testat ceaiul de seminte de fenicul cu miere - fiul meu l-a indragit enorm, i-a folosit,  iar eu in raceala am incercat ceaiul de ceapa fara succes insa la tuse a fost miracol pur ceaiul Plantusin de la Plafar, mi-a luat tusea in trei zile. 

Asta a fost ultima noastra imunizare de toamna, nu planificata, uneori imi spun ca dupa asa raceli am mereu despre ce sa scriu:) insa a luat ceva timp sa adun informatiile si sa devina resursa utila tuturor parintilor."

Am strans #ideidebine pentru clipele cand esti in cumpana la tratament, nu functioneaza sau nu este pe placul tau sau al copiilor sau pur si simplu nu intelegi ce nu functioneza. Iata-le:

• Ia tratamentul cu strictete, asemeni celui medicamentos (la 6 sau 8 ore), vei vedea ca sunt rezultatele mai bune;
• Fii dispus (a) sa il schimbi, chiar este indicat sa combini mai multe tipuri sau sa alegi altceva. Cauta sa tratezi si extern nu doar intern - creme, uleiuri antibiotice naturale de ex lavanda in otita, uleiul de arbore de ceai pentru infectie gat, inhalatiile. 

Stiu ca exista la noi ideea ca trebuie sa suferim...e cumva bine, terapeutic. In cazul tratamentelor naturale si nu numai eu simt ca ar trebui sa ne "dam jos de pe cruce" sau sa o "dam jos din spate" urmand tratamentele pe care chiar le putem tolera. Astfel daca tu sau copilul nu acceptati gustul, ideea de folosire, mirosul, altceva,  renunta si ia alt tratament. 

• Cel mai des copiii refuza propolisul. Ce sa faci cand un copil nu vrea tinctura de propolis sau mierea cu propolis? 

Voi scrie mai multe dar acum iti spun pe scurt ca exista si alta solutie decat sa ii explici si sa te enervezi fortandu-l. E posibil sa il vomite si mental sa isi creeze o imensa frustrare, e pacat pentru ca e un super tratament si s-ar putea sa ii fie mai util ca adult decat acum. 
Asa ca incearca sa nu fortezi azi nota, eu iti promit solemn ca vine si vremea cand va lua o forma de propolis. Dar nu azi, nici maine. 
Ce poti face atunci cand un copil refuza acest tratament si tu iti doresti sa ia propolis sau un antibiotic natural pentru infectia din gat si raceala? 

Iti dau exemplul meu: folosesc in perioadele cand totul e un mare "NU" urmatoarele  pastile - supt pentru copilas: de la Abocca pastilele Propolol de copii si Salvigol de copii.  Exista si la alti producatori alte lucruri, alegeti idei potrivite si pe masura bugetului. Eu despre acestea stiu ca le ia cu placere nu doar el, si alti colegi de gradinita.
Si da este adevarat ca tinctura de proplis in miere (raportul corect de propolis/kg corp) este mai buna, insa daca un copil alege sa ia cu drag pastilele de supt efectul este unul bun pe termen lung pentru ca la 6-8 ore isi ia tratamentul si intelege mental ca ii face bine. 

• Fa exceptiile necesare pentru a lua tratamentul fiindca substantele lupta in corp eficient. Iata un exemplu: pahar cu apa dupa mierea cu propolis - ce sa vezi? Propolisul isi face efectul chiar daca fiul meu bea apa dupa lingura de miere cu propolis. Eu nu insist la acel ceva despre care stiu sigur ca aduce frustrare,lacrimi.

Dupa aceste momente de raceli si lacrimi asteapta-te la multa multa bucurie...

• Foloseste povesti terapeutice cu final fericit pentru a evidentia procesul de vindecare, atat in cazul tau, cat si al copiilor. Poti incepe sa le vorbesti despre celulele soldatei curajosi din corp, ce costume interesante au, ce le plac vitaminele din fructe si cum lupta cu putere mari in diverse locuri cu simptomele simtite de copilas sau de fluturasul caruia ii este frig si nu poate zbura si buburuza ii aduce plante vindecatoare, despre  ursuletul suparat pe nasucul infundat. Este greu insa uneori o mica raza de lumina si o vorba buna fac asa de mult, nu crezi? 

Incearca sa te gandesti ca este o perioada, stiu ca pare totul negru, dar va trece, incet incet repeta idei si amintiri frumoase,  focuseaza-te pe binele ce urmeaza nu pe mentionarea bolii.

• Accepta faptul ca si 1/2 natural inseamna un imens ajutor asa cum antibioticele salveaza vieti in continuare si nu vad total rostul eliminarii lor. Adesea si in tratamentul medicamentos tot ce este natural aduce un imens ajutor: un ceai bun de tuse pentru expectoratie, o crema de arnica pentru dureri musculare, o crema cu multe galbenele pentru crapaturile pielii, minunata tinctura de propolis (vezi pe site studiile doveditoare:) nu mai spun cat ajuta chiar si simplul regim alimentar vitaminizant de alimente de toamna pentru o insanatosire grabnica. 

Povestea autodiversificarii lui Teo. Copilaria este inima tuturor varstelor

Acesta este cel de al doilea material scris de o alta persoana decat autoarea blogului. Am ales sa il public dintr-un mare drag pentru familia curajoasa in care a venit Teo, oameni frumosi, uniti si dornici sa creasca in armonie un omulet puternic. Articolul vine spre voi din dorinta de a sprijini,cu experienta proprie,cat mai multi parinti dornici sa inteleaga beneficiile metodei baby led weaning - autodiversificare.  

Povestea noastră este una scurtă, simplă, cu nimic specială, dar cu un final frumos, cum sunt de altfel toate poveștile în care personajul principal este un Făt Frumos cu stea în frunte.Noi nu avem steluță în frunte, e drept, însă avem cu siguranță una norocoasă pe undeva, care strălucește special pentru el și care îi poartă noroc.

Autoarea articolului: Gabriela Boboc, mămica lui Teodor 

Până în urmă cu câteva luni, cuvântul diversificare mă ducea cu gândul la un copil mereu flămând, care nu vrea să mănânce nimic, la zeci de pireuri realizate ca la carte, dar pe care le puteai prepara doar dacă erai posesoarea unui cântar de bucătărie ce măsoară la nanogram și a cel puțin cinci cărți frumos colorate, cu titluri prietenoase și teme de tipul “alimentația și 10 boli de nutriție ale bebelușului”, “legăturile ascunse dintre alimentație și bolile copilăriei (de la anxietate la nu știu ce fel de alergie rară)” sau “etapele diversificării în 60 de pași”.

Sună cunoscut?

Nu mă puteam împăca deloc nici cu ideea că diversificarea va presupune să înlocuiesc treptat cu pireuri și sucuri toate mesele de alăptat din timpul zilei. Nu vedeam nimic natural în asta și eram dezamagită că nu o să îl mai pot alăpta la cerere pe Teodor, băiețelul meu. Dar știam și că nu mai putea să pape doar lapte pentru mult timp, așa că m-am înarmat cu răbdare și am început să mă documentez cât mai mult despre alimentația bebelușilor.

Am petrecut nopți întregi citind sute de articole, bloguri, cercetări medicale, toate cu privire la diversificare și la cât este de important ca ea să se aplice corect. Eram îngrozită și sufocată de multitudinea de informații la care aveam acces. Cu fiecare tabel, grafic sau informație nouă, eram tot mai convinsă că nu știu nimic despre diversificare, ca habar nu am cu ce se mănâncă și ca nu voi fi niciodată în stare să fac asta corect, era prea mult pentru mine.

Fără prea mare tragere de inimă, am început să îmi notez toate tipurile de greșeli la care trebuia să fiu atentă și pe care pentru nimic în lume nu trebuia să le fac, pentru a evita o serie de dezechilibre nutriționale. Îmi amintesc foarte bine și acum o idee, menționată în mai multe surse, care m-a marcat în perioada aceea: „obiceiurile alimentare ale bebelușului influentează determinant comportamentul lui ca adolescent și, mai târziu, ca adult.” Aveam obligația să respect și să impun o igienă alimentară care să nu îl pună în pericol pe copilul meu, care avea să ajungă să aibă probleme grave cu greutatea, să se procopsească cu alergii alimentare, diabet, hipertensiune, risc cardiac și alte afecțiuni, dacă nu respectam principiile de bază ale diversificării. Bineînțeles, cunoșteam deja și câteva tehnici și metode pentru corectareacelor mai grave dintre greșelile pe care le-aș fi putut face, doar mă pregăteam serios de luptă. Îmi amintesc tonul foarte grav cu care îi aduceam la cunoștință soțului meu că o să urmeze o perioadă foarte grea pentru noi, că avem nevoie de răbdare, de timp și mai ales de resurse financiare considerabile, pentru a putea cumpăra toate ustensilele necesare pentru prepararea hranei (blender, steamer, termometru și cântar de bucătărie, recipiente pentru păstrarea hranei în frigider, recipiente pentru păstrarea hranei în congelator, biberoane speciale pentru pireuri și sucuri, tacâmuri din silicon, storcător de fructe și multe altele).

Cam cu două luni înainte de marele eveniment, de prima masă de om mare a lui Teodor, în timpul unei discuții cu mai multe prietene mămici, am fost întrebată de către una dintre ele dacă voi opta pentru diversificare sau pentru autodiversificare. Știu doar că m-au lăsat picioarele. Am răspuns fără să respir: diversificare, și am schimbat subiectul. Doamne, ce o mai fi și aia autodiversificare? La ce bun atâta studiu dacă eu nu știu că diversificarea se poate face în mai multe feluri? Până acasă, am scos trei cuvinte, tot drumul. Îmi repetam în gând doar „autodiversificare, autodiversificare”, suna interesant, dar habar nu aveam ce înseamnă, nu mă ducea cu gândul la nimic.

Îmi amintesc că am citit fără răsuflare toate articolele despre autodiversificare pe care le-am găsit pe prima pagină de google și eram deja fericită, încrezătoare și hotărâtă. Autodiversificarea sau diversificarea naturală, cum i se mai spune, era pentru noi, fără doar și poate. Aveam cea mai importantă resursă: un bebe curios și pofticios, care stătuse alături de noi la absolut toate mesele din familie și care mai căpătase, „din greșeală”, în mânuță, câte o bucățică de pepene roșu, o piersică, o prună sau un măr. Să nu mai zic de morcovi sau păstârnac, că doar era ajutorul nostru de bucătar.

Dintr-o dată nu mai eram îngrijorată că greșelile noastre ar putea să îl afecteze.Acum, faptul că supsese direct din fruct și că îi plăcea atât de mult încât se supăra dacă i-l luam nu îl mai punea în pericolul de a accepta mai greu sa mănânce pasat, cu lingurița, pentru că nici nu se mai punea problema să fie hrănit astfel.Nu mai era cazul, aveam deja un bebe care ne trăgea mâncarea din mână și care văzuse ce pot să facă mama și tatăl lui, cu dinții lor uriași, cum mestecă zgomotos tot ce prind și apoi fac să dispară ca prin magie tot ce bagă în gură. Eram bucuroasă și sigură că Teo nu rămăsese doar cu impresia că are niște părinți zăpăciți, care cioflăie în tandem și care se strâmbă la el cu mâncarea în gură, ci că înțelesese el un pic și dincolo de asta. Ce bucurie să descopăr ca autodiversificarea era perfectă pentru noi! Simțeam în sinea mea ca deja făcusem primii pași și că nu mai trebuia decât să am puțină răbdare până împlinim șase luni corectate. În scurt timp primisem și acordul susținătoarei cu numărul unu a lui Teo, medicul nostru pediatru, care îi acordase de fiecare dată încredere, iar nouă un suport real și de calitate.

Pentru noi, șase luni corectate însemnau opt luni și jumătate reale, Teodor fiind născut la 30 de săptămâni. Mie mi se părea că mai este enorm de mult până atunci și că nu este corect ca el sa înceapă să mănânce atât de târziu. Mă simțeam vinovată și aveam impresia că pierde timp prețios în care ar fi putut să își dezvolte multe abilități.Pornind de la aceastăîndoială, am  început să caut informații punctuale, să îmi iau notițe, să mă înscriu într-un grup de suport on-line. Așa am aflat că autodiversificarea presupune tocmai respectarea ritmului de dezvoltare al fiecărui bebeluș și că, spre deosebire de diversificarea clasică, îi oferă acestuia libertatea de a începe să mănânce alimente solide doar atunci când dă semne că e pregătit, mai repede sau mai târziu (la 6, 9, 12 luni sau chiar mai mult de atât), în funcție de nevoile individuale; că i se oferăposibilitatea de a se juca cu mâncarea;că îlînvață să se hrănească singur; că bebelușul nu va mânca mai mult decât are nevoie;că va descoperi gusturi și texturi noi și că va ajunge să iubească mâncarea. Am aflat și că, pentru început, hrana solidă nu i se oferă copilului pentru a-i potoli foamea, ci pentru a-l învăța să mestece, să înghită, să recunoască gustul diferitelor alimente, laptele fiind în continuare hrana de bază.

Încrezători, am așteptat cu sufletul la gură să vină momentul primei noastre mese solide. Am căutat cu grijă cei mai frumoși morcovi, un păstârnac, câteva buchețele de brocoli, o rădăcină de pătrunjel și un dovlecel. Le-am fiert și i le-am pus în față. Ne-am așezat pe scaune în jurul lui și am așteptat să vedem cum va reacționa Teo al nostru la prima masă pregătită special pentru el. Tatăl lui spunea că mai avem timp să dăm înapoi, că nu putem să facem asta, că o să se înece, că trebuie să ne oprim, că toți copiii mănâncă pasat, el de ce ar mânca  singur. Eu, pe lângă ei, doar emoționată și puțin îngrijorată că nu știu ce să fac în caz de prim ajutor, dacă va leșina soțul meu. Teo și-a ales tacticos câte o bucățică, pe care a dus-o la gură și din care a rupt cu gingiile câte puțin. Exersa mișcările unui mestecat, însă foarte naiv. Simțea și el că ce se întâmpla acum era puțin diferit față de jocurile noastre zilnice de-a papa. Nu s-a înecat, dar a avut câteva gag-uri frumoase și unul sau două mai puternice, dar a trecut peste momentele acestea chiar zâmbitor. Nu s-a speriat deloc, s-a comportat exemplar atunci și la fel se comportă și în prezent, chiar daca eu mai tresar uneori.

Acum îi place foarte mult să se joace cu mâncarea, să îi vorbească, să o certe, să o împrăștie peste tot, să frece frigiderul cu ea, să i-o pună pisicii în cap. Îi place orice fel de legumă fiartă la abur sau coaptă (cel mai mult îi place dovleacul plăcintar, care este minunat și foarte sănătos) și orice fruct crud. 

Bucurie mare la autodiversificare

Am încercat până acum fructe la cuptor, însă pentru că nu am știut niciodată cât de mult să le las s-au copt foarte tare și a trebuit să i le dau cu lingurița. A fost imposibil să le mănânce așa. A preferat să ia cu pumnul și să se mozolească pe ochi în încercarea de a băga ceva în guriță. Recunosc, autodiversificarea presupune și ca întreaga bucătărie să fie un teren de joacă, fără niciun fel de exagerare.Spre exemplu, la noi, de obicei, fiecare masă se împarte în două, jumătate în burtica lui Teo, iar cealaltă jumătate pe haine, în păr, pe gresie, pe faianță, pe pisică, care vrând-nevrând s-a cam autodiversificat și ea, și, bineînțeles, pe noi, care îl privim bucuroși și mândri că niște mânuțe atât de mici pot face niște lucruri atât de mari:). 

Atingerea este fundamentala pentru dezvoltarea unui copil

La sfârșitul fiecărei zile, chiuveta este plină de oale și olișoare, farfurii și jucării, aragazul și cuptorul sunt de nerecunoscut, mașina de spălat este plinăcu hainuțe mici, cu meniul zilei pe ele, iar gresia are o culoare incertă.  Autodiversificarea este o muncă de echipă, suntem o familie. Nu știu ce ne-am face, nici eu, nici Teo, dacă nu am găsi în fiecare dimineață bucătăria curată, hăinuțele la uscat și toate celelalte la locul lor, pregătite de seara, cu răbdare, de „ta-ta”, pentru o nouă zi...

Acum, ca plan de viitor, îmi doresc să învăț să fac o pâinică sănătoasă pe care să o poată mânca și Teo și cu care sa întingă singur în sosuri, pireuri, iaurturi sau alte preparate lichide pe care ne chinuim să le mâncăm cu lingurița. M-aș bucura și dacă aș reuși să gătesc aceeași mâncare pentru toți trei, să nu mai gătesc separat.

Povestea noastră este una scurtă, simplă, cu nimic specială,dar cu un final frumos, cum sunt de altfel toate poveștile în care personajul principal este un Făt Frumos cu stea în frunte. Noi nu avem steluță în frunte, e drept, însă avem cu siguranță una norocoasă pe undeva, care strălucește special pentru el și care îi poartă noroc. Teo s-a născut un pic mai devreme, perfect sănătos, iar cu trecerea timpului a devenit un piticot vesel, vorbăreț și tare pofticios. Am avut noroc și în aproape două luni de diversificare nu ne-am ales cu nicio problemă de digestie sau alergie. 

Nouă ne-a prins tare bine autodiversificarea, diversificarea naturală, iar faptul că vom merge înainte pe acest drum este dovada clară că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Nici nu am avea cum altfel!

Este minunat să vezi un omuleț cum se bucură când are farfuria plină cu bunătăți, așteptând curios să descopere noi culori, texturi și gusturi. Ce mai, îți face o poftă de mâncare de îți vine să îl mănânci!:)

Cum te ridici dupa un esec, darurile imperfectiunii din conferinta Puterea Relatiilor sustinuta de Otilia Mantelers si Gaspar Gyorgy

“Cel mai curajos pas pe care-l putem face vreodată este să ne asumăm povestea vieții noastre și să ne iubim pe noi înșine de-a lungul acestui proces.” dr. Brene Brown, cercetator recunoscut la nivel mondial, speaker TED, autor a numeroase carti printre care si "Darurile Imperfectiunii"

Parcurgeti acest material pentru a afla idei despre un mod de crestere sanatoasa emotional pentru noi si pentru copiii nostri, veti gasi aici si video cu dr. Brene Brown cu idei pentru a ne face viata eficienta in relatiile cu oamenii apropiati si nu numai - cine merita si cine nu merita sa afle vulnerabilitatea noastra, plus de ce relatiile cu oamenii acestia, in care investim timp, chiar ne vindeca viata.

A fost una din cele mai frumoase experiente conferinta Otiliei Mantelers si a lui Gaspar Gyorgy, cu surprize faine de la interventiile oferite de Dr. Dan Siegel si Michael Thompson (doi specialisti recunoscuti la nivel mondial in aria lor de expertiza) la un mod unic de a conecta informatia. Accesibilitatea si aranjarea teoriei, combinatia de experienta personala impartasita, m-a facut sa inteleg foarte bine cum functioneaza emotiile, creierul nostru, ce determina anumite comportament, totul cronologic de la copilarie la viata de adult. Am ramas cu gandul la "practica" amuzant explicata incat sa ne determine:) sa chiar facem tot ce am ascultat cuminti in sala Movieplex Cinema din Bucuresti. 

Asteptam foarte mult conferinta pentru ca am urmarit ideile ei #vina, #rusine, #curaj, #vulnerabilitate in cartile dr. Brene Brown si online in prezentari TED pe aceasta tema insa eu am descoperit-o in aceste dialoguri din emisiunile Super Soul Sunday. Il recomand pe acesta sa il vedeti prima data, mai jos mai ai si altele:) bineinteles.

Iata ideile stranse de mine asa cum am simtit ca este nevoie de ele in viata mea. 

#Nimeni nu parcurge viata, de la nastere pana la final de drum fare provocari, iar marea noastra responsabilitate este sa le facem fata și, cu ajutorul lor, sa crestem si sa ne vindecam, cultivandu-ne astfel pretuirea de sine. 

#Critica nu construieste in nicio relatie, este doar un gest de cruzime foarte confortabil, ieftin si complet inutil ca si rezultat. 

#Sa fim autentici intr-o societate unde predomina narcisismul, like ul interesantului, ignorarea normalului - trebuie sa faci ceva special sa atragi atentia. Hai sa ne analizam zecile de likeuri si ce ne inconjoara si ce ne este benefic.

#Oamenii dragi noua, acei 5-10 minunati, in ei merita sa investim timp si sustinere, ei sunt aceia care ne ridica si pe care ii ridicam;acestea sunt relatiile salvatoare pentru fiecare om. 

Acestor oameni le putem arata vulnerabilitatea noastra, vorbind autentic - fara masca "sunt perfect" - incat sa putem lasa din rusinea simtita intr-un anumit moment, sa ne vindecam si sa ne schimbam in bine viata. 


In acest videoclip aflati si ce tipuri de oameni nu "merita" sa asculte povestea si adesea este cumplit sa spui cuiva si sa iasa totul aiurea...ne face sa ne inchidem in noi. 

#Suntem imprefecti si suntem vulnerabili. Uneori ne temem, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca suntem curajosi si demni de a fi iubiti si de a ne integra in societate. Este atat de important sa vorbim despre ce ne-a rusinat din trecutul antic sau cel recent ne da puterea sa-l depasim, sa fim bine in toate relatiile noastre. Insa pentru ca rusinea este mama perfectiunii vindecarea nu este deloc confortabila. Nu ne putem trai viata fara sa ii dezamagim uneori pe cei din jur.  Veti vedea in randurile de mai jos cum se leaga lucrurile si in teorie pentru ca va redau exact ideile expuse pentru participanti de Otilia si Gaspar pe baza teoriilor dr. Brene Brown.

#Rușinea este teama de a fi respinși, de a nu fi iubiți; este un sentiment incredibil de dureros care dă glas convingerii că avem un defect profund care ne face nedemni să fim iubiți și să ne integrăm în comunitate. Rușinea alungă prețuirea de sine, convingându-ne că asumarea poveștii noatre îi face pe ceilalți oameni să gândeadcă urât despre noi. 
Rușinea și frica merg mână în mănâ – ne temem că oamenii nu or să ne mai placă dacă vor descoperi afevărul despre noi, despre trecutul nostru, despre convingerile noastre, dificultățile prin care trecem. 


Rușinea este o emoție care se naște între oameni și se îmblânzește cu #puterearelațiilor.

#Vina este la fel de puternică ca rușinea, dar efectele sale sunt pozitive – în timp ce rușinea de cele mai multe ori este distructivă. Atunci când cineva a greșit și își cere scuze, își corectează greșeala sau schimbă ceva – factorul care ne motivează este vina, nu rușinea.

#Vulnerabilitatea este cea mai bună unitate de măsurare a curajului. Este o trăire “sofisticată”, dar cei mai mulți o percepem drept chinuitoare. Vulnerabilitatea este locul nașterii tuturor emoțiilor și sentimentelor. A simți înseamnă a fi vulnerabil, iar a crede că vulnerabilitatea este un semn de slăbiciune înseamnă a crede că a simți înseamnă a fi slab. Vulnerabilitatea este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm dacă vrem să rămânem conectați la lumea exterioară și este calea de a ne reapropia de noi și cei mai iubiți nouă. Brene Brown definește vulnerabilitatea ca incertitudine (nesiguranță), asumare de risc și expunere emoțională, mai exact vulnerabilitatea sună a adevăr și se simte ca cea mai mare dovadă de curaj.

#Curaj înseamnă să recunoaștem că suntem răniți și să nu ripostăm cu aceeași monedă; înseamnă să ne spunem povestea, nu să devenim imuni în fața criticilor. Noi oamenii avem nevoie să ne cultivăm un “curaj obișnuit” – acela de a ne spune povestea vieții, dând dovadă de auto-compasiune și acceptând faptul că suntem imperfecți.
#Conectarea – încă de la naștere suntem configurați biologic și psihologic pentru relaționare, iar acest proces ne ajută să ne dezvoltăm din punct de vedere emoțional, fizic, spiritual și intelectual. Noi credem că motivul pentru care suntem în această lume este conectarea – fără conectarea cu sine și cu ceilalți nu putem supraviețui în călătoria numită viață.

#Puterea relațiilor este energia care există între oameni atunci când aceștia doresc să fie văzuți, auziți și prețuiți; atunci când dăruiesc și primesc fără judecăți critice; și atunci când obțin susținere și tărie într-o relație. Rușinea poate supraviețui doar în tăcere, secret și auto-critică, odată ce este pusă în cuvinte aceasta se dizolvă în fața empatiei interumane. Nu asumăm un mare risc atunci când ne dezvăluim în fața celorlalți, de aceea este important ca vulnerabilitatea să o manifestăm într-o manieră înțeleaptă. Ne putem permite să ne dezvăluim ființa noastră cu durerile ei doar anumitor oameni dragi din viața noastră care nun ne judecă și care ne iubesc întru totul, nu în ciuda imperfecțiunilor noastre, ci datorită lor! De cele mai multe ori aceste relații contribuie la vindecarea noastră și sunt cea mai sănătoasă alegere pentru a parcurge călătoria numită viață. Vulnerabilitatea este esența frumuseții sufletului, și de fiecare dată când ne permitem să trăim vulnerabilitatea, ceva în interiorul și exteriorul nostru se schimbă."

Dupa fiecare cadere putem invata sa ne ridicam si sa ne descoperim curajul de a merge mai departe. Lectia iubirii de sine, cu tot cu defecte, o putem transmite doar prin exemplul personal copiilor. Este atat de important sa le-o spunem dar si sa o traim! 

Oare avem nevoie de copii perfecti sau avem nevoie de fiinte pregatite sa inteleaga ca ii iubim total si daca gresesc,copiii nostri au nevoie sa se simta iubiti, indiferent de esecuri.